Nabucco - După 20 de ani

Vineri am fost la operă, la 'Nabucco' de Verdi. Deşi stau la un pas de Operă, nu o vizitez prea des, recunosc, dar de data asta am acceptat propunerea mamei, pentru că faimosul 'Cor al sclavilor' este în topul ariilor mele preferate.

Şi astfel am avut surpriza să asist la un arc peste timp, deoarece montarea este o versiune actualizată a reprezentaţiei din 1988, prezentată atunci în festivalul Enescu. Sigur, protagoniştii sînt alţii, cu o menţiune specială pentru maestrul Pompeiu Hărăşteanu (73 de ani), care face un Zaharia impunător, înţelept şi convingător. Dar regia artistică şi muzicală sînt semnate de aceiaşi Hero Lupescu, plecat dintre noi anul trecut, şi Cornel Trăilescu. Hero Lupescu a fost, poate, unul dintre cei mai buni regizori de 'mase mari' din Europa, folosit şi de Ceauşescu la spectacolele festiviste, dar şi de spanioli în 1992, la festivitatea de deschidere a Olimpiadei din Barcelona.

În 1988 montarea operei a reprezentat o desfidere la adresa regimului, în special pentru mesajul de dor de libertate al operei în general şi al ariei sus-pomenite în special. Sînt curioasă cum au receptat opera tinerii destul de numeroşi (surpriză plăcută!) din publicul de vineri. Un grup făcea o paralelă, defavorabilă montării cu 'Nabucco', cu 'Orfeu şi Euridice' a lui Ducu Darie (pe care nu am văzut-o, aşa că nu pot judeca). Este adevărat, paralela era făcută doar după primul act, celelalte acte au fost mult mai reuşite. Elementul negativ a fost baletul, uşor kitsch în context (trei tinere ţopăind în costume roz, în timp ce regele făcea paradă de putere, iar amorezii îşi deplîngeau soarta). Corul a fost însă impecabil, ceea ce era esenţial pentru reuşita spectacolului.

Acum 20 de ani mărturisesc că mi-a fost greu să urmăresc subiectul, pentru că opera era interpretată în italiană. De data aceasta am beneficiat de iniţiativa foarte lăudabilă a conducerii Operei de a oferi supratitrarea, pe un ecran îngust suspendat deasupra scenei. Am avut şi un unghi interesant de vizionare, de la 'cucurigu', locurile pentru studenţi şi pensionari, de unde aveam vizibilitate şi asupra fosei orchestrei. În concluzie, au fost trei ore de muzică nobilă, care mi-au prilejuit şi o întoarcere într-un trecut nu foarte plăcut, dar care nu trebuie uitat.

Anacronismul normalităţii

Zilele trecute mă întorceam, ca de obicei tîrziu, acasă de la serviciu. Locuiesc central, dar într-o zonă destul de liniştită, dotată însă cu o intersecţie destul de încîlcită şi prost semnalizată. Pentru că am venit cu troleibuzul şi şoferul n-a observat prezenţa mea în interior (eram la capăt de linie), era cît pe ce să mă întoarcă o staţie. M-a lăsat totuşi să cobor un pic dincolo de staţie, dau să traversez, semaforul apucă să se schimbe din verde în roşu, încep totuşi să traversez... cînd văd o maşină apropriindu-se în goană şi claxonînd, mai-mai să dea peste mine! Primul impuls a fost să mă opresc, 'hai, calcă-mă!', dar m-am ferit... nu e bine să te pui cu de-ăştia.

Mă duc la cealaltă trecere de pietoni: semaforul arăta roşu pe cele două sensuri, şi al meu, şi al maşinilor (ăsta ar fi alt subiect, despre semafoarele roşu-roşu sau roşu pe un sens, verde pe celălalt). Cuminţită, aştept să se facă verde şi asist la felul cum un troleibuz 85 nu opreşte în staţia goală, ci trece în viteză pe roşu (era trecut de ora 23, dar orişicît). Între timp, observ o maşină oprită cam la jumătatea zebrei, care... stătea! Nu părea să aibă lumini de avarie aprinse, celelalte maşini treceau în viteză pe lîngă ea, una venită pe banda respectivă a ocolit-o cam în ultima clipă... 'Ciudat!', îmi zic, 'oare ce-o fi cu ea?' Dar iată că se face verde pentru maşini (şi roşu în continuare pentru mine) şi maşina... porneşte, normal, la culoarea verde!!!

În momentul acela am înţeles: normalul devenise anacronic, nu numai pentru celelalte maşini, dar chiar şi pentru mine, căci nu mi-am putut închipui că respectivul şofer chiar aştepta, civilizat, schimbarea semaforului!

Criza... mass-media

Noi, românii, sîntem cu siguranţă norocoşi. Am avut 'Revoluţia în direct', acum avem criza economică în direct. Ce contează că nici un cunoscut nu pare a fi afectat în mod deosebit de criză? Sigur, n-o ducem grozav, dar n-am dus-o nici în ultimii 18 ani. Lumea pare să fi uitat anul 1998, cînd dobînzile erau de 150% şi chiar puteam intra în default, adică 'faliment statal', cam cum e Islanda acum. Atunci am reuşit să ieşim la liman, acum nici măcar nu am intrat în apă şi mass-media strigă după ajutor din toţi rărunchii! Cîteva exemple, mai jos:

Ba că nu-ştiu-cîte mii de IMM-uri au dat faliment, de parcă nu asta este, din păcate, soarta lor într-o economie vie şi în creştere. Pînă acum povestea cu falimentul nu prea funcţiona şi asta ducea doar la stocuri de mărfuri nevîndute sau servicii fără clienţi.

Ba că ne pîndeşte şomajul cu milioanele pentru că oamenii nu mai primesc credite, nu mai au bani cu care să cumpere, scade cererea, drept care... scade producţia! Care producţie? 75% din mărfurile de consum sînt de import. A, da, poate automobilele, cu siguranţă imobiliarele şi creditarea vor avea de suferit. Dar în rest? Cei care lucrau în lohn poate or să se hotărască să se avînte pe cont propriu, iar ceilalţi vor avea, probabil, aceeaşi clientelă ca şi pînă acum.

Ba că ni se scade ratingul pe valută şi lei, de parcă am fi cu un picior în groapă. Bine, S&P pare a fi recidivistă în domeniu, cine ştie ce motive o avea! După părerea mea, unui tip bolnăvior îi spui că nu e chiar aşa de grav, nu îi spui că e pe moarte... ca să-l vindeci, că doar asta doreşti, nu?

Cuvîntul-cheie în această isterie este, aţi ghicit, mass-media! Care oferă non-stop ştiri din ce în ce mai alarmiste, tocmai bune de scos românii din minţile care şi-aşa sînt în curs de dispariţie. Remediul ar trebui să fie discernămîntul publiciştilor, asezonat cu o porţie bună de cunoştinţe macro-economice şi geopolitice. Să sperăm că şi-l vor găsi, cît mai curînd!

Început

"Dacă nu ai blog, nu exişti!"

Acesta pare a fi motto-ul acestei ere. Unii bloggeri chiar au ceva de spus, alţii încearcă să capete o notorietate discutabilă... şi, culmea, reuşesc! Eu una mă chinuiesc de mult să-mi aşez gîndurile pe un suport oarecare, de tip mai vechi sau mai nou. Am mai avut o tentativă, parţial eşuată... să vedem aceasta cum va fi... Sau poate 3rd time lucky?