29 oct. 2008

Criza... mass-media

Noi, românii, sîntem cu siguranţă norocoşi. Am avut 'Revoluţia în direct', acum avem criza economică în direct. Ce contează că nici un cunoscut nu pare a fi afectat în mod deosebit de criză? Sigur, n-o ducem grozav, dar n-am dus-o nici în ultimii 18 ani. Lumea pare să fi uitat anul 1998, cînd dobînzile erau de 150% şi chiar puteam intra în default, adică 'faliment statal', cam cum e Islanda acum. Atunci am reuşit să ieşim la liman, acum nici măcar nu am intrat în apă şi mass-media strigă după ajutor din toţi rărunchii! Cîteva exemple, mai jos:

Ba că nu-ştiu-cîte mii de IMM-uri au dat faliment, de parcă nu asta este, din păcate, soarta lor într-o economie vie şi în creştere. Pînă acum povestea cu falimentul nu prea funcţiona şi asta ducea doar la stocuri de mărfuri nevîndute sau servicii fără clienţi.

Ba că ne pîndeşte şomajul cu milioanele pentru că oamenii nu mai primesc credite, nu mai au bani cu care să cumpere, scade cererea, drept care... scade producţia! Care producţie? 75% din mărfurile de consum sînt de import. A, da, poate automobilele, cu siguranţă imobiliarele şi creditarea vor avea de suferit. Dar în rest? Cei care lucrau în lohn poate or să se hotărască să se avînte pe cont propriu, iar ceilalţi vor avea, probabil, aceeaşi clientelă ca şi pînă acum.

Ba că ni se scade ratingul pe valută şi lei, de parcă am fi cu un picior în groapă. Bine, S&P pare a fi recidivistă în domeniu, cine ştie ce motive o avea! După părerea mea, unui tip bolnăvior îi spui că nu e chiar aşa de grav, nu îi spui că e pe moarte... ca să-l vindeci, că doar asta doreşti, nu?

Cuvîntul-cheie în această isterie este, aţi ghicit, mass-media! Care oferă non-stop ştiri din ce în ce mai alarmiste, tocmai bune de scos românii din minţile care şi-aşa sînt în curs de dispariţie. Remediul ar trebui să fie discernămîntul publiciştilor, asezonat cu o porţie bună de cunoştinţe macro-economice şi geopolitice. Să sperăm că şi-l vor găsi, cît mai curînd!

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu